Vizită la muzeu pentru copiii cu abilități diferite utilizând un ghid de comunicare augmentativă și alternativă 

Fundația Serviciilor Sociale Bethany a organizat pentru copiii cu abilități diferite, beneficiari ai programului Centrul de Zi din Iași, cât și pentru părinții lor, o vizită la Muzeul de Istorie din cadrul Palatului Culturii. Pentru unii dintre ei aceasta a fost prima oară când au  vizitat această clădire emblematică a orașului Iași.

Micuții, pe lângă vizionarea exponatelor de muzeu, analiza obiectelor de lut și descoperirea podelei de sticlă, adaptată pentru persoanele cu dizabilități, au fost implicați în activități creative de pictură. La rândul lor, părinții s-au alăturat la un grup de suport unde au discutat, alături de psiholog și asistent social, despre situația școlară, evoluția copiilor și nevoile lor.

Copiii au fost pregătiți pentru excursia culturală cu ajutorul unui Ghid de Vizitare utilizând Comunicarea Augmentativă și Alternativă, dezvoltat în cadrul proiectului AACCessible Culture – „A.A.C.cessible Culture: museums for everyone developing the Alternative Augmentative Communication Tools”, implementat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu șase organizații din cinci țări europene.

Sursa: Fundația Serviciilor Sociale Bethany