Obiectivul programului de prim ajutor în licee și școli: 10.000 de elevi instruiți
Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași a lansat o nouă etapă de înscrieri pentru cursurile gratuite de prim ajutor premedical, dedicat elevilor din școli și licee. Anul acesta, organizatorii și-au propus să intruiască 10.000 de tineri pentru a putea acorda primul ajutor premedical în caz de urgență, până la sosirea echipajelor specializate. Unitățile de învățământ din […]
Zeci de mii de oameni au învățat să salveze vieți la cel mai mare festival al hiturilor românești
Sâmbătă, 9 septembrie, în Piața Sfatului din Brașov, a avut loc cea de-a 10-a ediție a festivalului FORZA ZU, eveniment care a adunat în același loc zeci de mii de participanți, iubitori ai muzicii și hiturilor românești. Iar pentru că ziua festivalului a coincis cu Ziua Mondială a Primului Ajutor, pe lângă distracție, dansuri și audierea […]