Sute de elevi din Iași învățați să ia decizii înțelepte în privința drogurilor

Asociația Streetaware, în parteneriat cu Crucea Roșie – Filiala Iași, anunță lansarea proiectului „Educație pentru decizii înțelepte”. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 900 de elevi și 20 de cadre didactice din municipiul Iași, care în perioada 15 ianuarie 2024 – 14 iunie 2024, vor participa la activități ce vizează reducerea consumului de droguri în rândul adolescenților din România

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului va fi îndeplinit prin activități ce urmăresc creșterea nivelului de informare în vederea neînceperii consumului; dezvoltarea abilităților de a face față situațiilor de viață copleșitoare; facilitarea accesului la servicii de suport psihologic pentru adolescenții consumatori; dezvoltarea competențelor cadrelor didactice pentru depistarea și intervenția timpurie, precum și facilitarea accesului acestora la resurse informaționale relevante.

Sursa: Streetaware