Școala de bani BCR se mută în bibliotecile din mediul rural

Arhicunoscutul program de educație financiară – Școala de Bani – trece într-o nouă etapă de implementare și ”antrenează”bibliotecarii pentru a deveni traineri financiari.

”Școala de bani din bibliotecă” este proiectul prin care BCR și Fundația Progress vor forma 100 de bibliotecari din mediul rural pentru a deveni traineri de educație financiară și ulterior pentru a oferi comunităților în care trăiesc informații esențiale despre cum se administrează banii, despre economii și investiții dar și despre utilizarea serviciilor bancare online, în siguranță.

Cei 100 de bibliotecari sunt formați la nivel național și fiecare dintre ei va trebui să formeze la rândul lor alți 45 de cetățeni din fiecare localitate, pentru a oferi continuitate programelor de educație financiară și pentru a crea bazele unei relații sănătoase cu banii.

Sursa: CSR Media