Roboțelul Pepper învață elevii noțiuni financiare într-un turneu național

Noua campanie de educație financiară BCR din programul ”Școala de Bani”, îl aduce în prim plan pe Roboțelul Pepper, care pleacă în turneu în 7 județe din România, pentru o serie de evenimente inedite de educație financiară. Acestea se vor desfășura  în perioada martie-iunie 2023, în orașele: Timișoara, Câmpia Turzii, Cluj, Iași, Brașov, București, Constanța și Galați.

Roboțelul Pepper va discuta cu elevii de toate vârstele despre educație financiară, consum responsabil și îi ajută cu sfaturi despre cum își pot gestiona mai bine bugetul și obiectivele. În plus, Pepper se pricepe și la conversație, știe să pozeze amuzant și are și câteva mișcări de dans inedite, care îl ajută să se împrietenească rapid cu copiii.

Astfel, parteneriatul dintre Asociația Fab Lab Iași, Asociația EduPedu și BCR aduce beneficii elevilor, care iau contact cu tehnologia și mediile digitale în timp ce învață cum să gestioneze banii în prezent și viitor.

Sursa: CSR Media