Pandora va folosi în confecționarea bijuteriilor sale doar aur și argint 100% reciclat 

Pandora, unul dintre cele mai cunoscute branduri de bijuterii din lume, a anunțat că și-a schimbat sursele de aprovizionare cu metale prețioase și că de acum încolo în confecționare bijuteriilor sale se va folosi doar aur și argint 100% reciclat. Schimbarea anunțată de Pandora va permite evitarea unor emisii semnificative de gaze cu efect de seră întrucât activitățile de reciclare necesită mai puține resurse și energie decât cele de minerit. În declarația companiei, se anunță că în acest fel se va evita emisia a 58.000 de tone de CO2 pe an, ceea ce este similar cu consumul anual de energie electrică a 11.000 de case sau cu condusul a 6.000 de mașini în întreaga lume.

Sursa: The New York Times