În două spitale din România au fost amenajate primele unități CuddleCot

Asociația “Moașelor Independente” și Asociația “Zi de Bine” au adus în spitalele din România primele unități CuddleCot – landou dotat cu dispozitiv frigorific, folosit în cazurile de deces al copiilor în timpul sarcinii sau la naștere. Astfel, primele cuddlecot-uri au fost amenajate la Spitalul Clinic de Obstretică și Ginecologie Filantropia și Spitalul Clinic “Dr. I. Cantacuzino” din București, unde au fost pregătite și spații de doliu și suport pentru părinții a căror copil nu a supraviețuit la naștere.

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, în România, în anul 2021, mortalitatea perinatală și decesele neonatale au fost de 7,08 la mie, totalizând 1.280 de decese.

Amenajarea cuddlecoturi-lor și a camerelor suport face parte din proiectul “Mame fără flori”, proiect susținut de Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

Sursa: revistabiz.ro