Cel mai bun director de școală din 2023 este din Iași

Un director de școală a atras fonduri de 507.000 euro în anul școlar 2022 – 2023, o performanță administrativă uluitoare. În urma acestor rezultate, Raluca Mariana Cozma de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași, a fost desemnată Directorul Anului 2023 pe scena Ateneului Român, unde s-a desfășurat ”Gala Premiilor pentru Directorii Anului”, organizată de Asociația pentru Valori în Educație pentru al șaptelea an consecutiv.

În cadrul acestei gale  4 directori de școală au fost premiați la categoriile Inovare, Antreprenoriat, Egalitate de Șanse și Directorul Anului 2023: Diana Brătucu de la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova la categoria Antreprenoriat; Vasile Benedek de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, (jud. Sălaj) a câștigat premiul pentru Inovare,  iar cel pentru Egalitate de Șanse a fost adjudecat de Rosemarie Delia Cocoană de la Școala Gimnazială Eșelnița (jud. Mehedinți).

Peste 200 de directori ai instuțiilor de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal s-au înscris la competiția din acest an. Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din 73 de oameni de afaceri, specialiști în educație sau reprezentanți ai autorităților.

Sursa: CSR Media