Asociația Zi de bine construiește un centru pentru tinerii cu adicții

Tentația etnobotanicelor și consumul de droguri au lăsat urme adânci și vizibile în rândul adolescenților din România. Acum, societatea civilă și specialiștii în domeniu lucrează la un proiect prin care vor ajuta tinerii să scape mult mai repede de adicțiile lor.

CREAATiV  este acronimul pentru Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri la Voila; care va primi tinerii cu brațele deschise și le va oferi un spațiu sigur și modern, pentru a scăpa de aceste tentații nocive.  Pacienții vor beneficia de planuri de intervenții de psihoterapie, dar și de activități prin care se vor reapropia de familie, sau se vor bucura de  ergoterapie, sport și art-terapie, de un program complet gândit de specialiști în adicții.

Noul centru va fi amenajat în Școala Sanatorială a Spitalului de Psihiatrie Voila, în apropiere de București și va fi realizat cu sprijinul financiar oferit de Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

Sursa: Asociația Zi de bine